Un vârf înalt de 1.500 de metri şi peste care primul a trecut britanicul Steve Cummings de la Dimension Data.

Rutierul în vârstă de 35 de ani, care a făcut parte dintr-o evadare masivă de 29 de oameni, a găsit curajul şi forţa necesare de a lua cursa pe cont propriu cu 15 kilometri înainte de linia de sosire.

La jumătatea acestei aventuri s-a ivit Col d'Aspin, pe care Steve a trecut-o cu bine. "Nu am fost foarte încrezător având în vedere că eram în acelaşi grup cu Navarro şi Nibali", a spus Cummings care se află la a doua victorie de etapă în Le Tour, după cea reuşită în 2015.

Podiumul etapei a fost completat de Daryl Impey şi de Daniel Navarro, în timp ce Vincenzo Nibali a încheiat pe patru.

În spatele lui Cummings, s-a petrecut şi o scenă hazlie. Când plutonul era aproape de ultimul kilometru, banner-ul cu patru picioare care marchează acest lucru s-a dezumflat şi a căzut peste rutieri.

În lupta celor care se gândesc la victoria finală, singurul care a avut de suferit a fost francezul Thibaut Pinot, care a avut o zi grea şi s-a dus la aproape zece minute de liderul clasamentului general Greg Van Avermaet.

Belgianul va purta şi azi tricoul galben într-o etapă care concurează pentru titlul de cea mai grea rundă din 2016. Se va purta între Pau şi Bagnères-de-Luchon pe 183 km şi are în program Col du Tourmalet, căţărare de categorie superioară plus alte două de primă categorie.