Portugalia se pregăteşte pentru cea de-a patra semifinală disputată la ultimele cinci ediţii ale Campionatului European. Ţara Galilor este la prima participare la EURO, însă selecţionata condusă de Chris Coleman nu are complexe înaintea duelului de la Lyon. Nici măcar Cristiano Ronaldo nu îi sperie pe galezi.

"Cred că este evident că este unul dintre cei mai mari jucători din lume, dar ei au şi alte arme în echipă, aşa că nu suntem obsedaţi de el. Ne vom face treaba şi îi vom trata cu respect, dar vom încerca să îi anulăm ca echipă, aşa cum am făcut-o în tot turneul", a spus Ashley Williams, căpitanul "dragonilor", care împotriva Belgiei a evoluat nerefăcut complet, dar a înscris un gol.

Cu o seară înaintea confruntării de la Lyon, galezii au inspectat gazonul impecabil de pe Stade des Lumieres. Ţara Galilor este a doua echipă care ajunge în faza semifinalelor la prima prezenţă la EURO. Performanţa a mai fost reuşită de Suedia, în 1992.

"Cheia câştigării meciului este să ne concentrăm la noi înşine, să ne punem în aplicare planul de joc. Nu cred că Gareth trebuie să ne spună despre Cristiano Ronaldo, toţi îl ştim pe Cristiano Ronaldo. L-am urmărit destul de mult, jucătorii ştiu cu ce se vor înfrunta, nu doar despre Ronaldo, ştiu despre toţi jucătorii portughezi, ştiu totul despre Portugalia. Nu este vorba despre un singur jucător", a explicat Chris Coleman, selecţionerul galez.

În cadrul unei campanii iniţiate de UEFA, juniorii români Luca Macsim - de la Prosport Focşani şi Andrei Mihăilă - de la Academia de Fotbal Sport Team Bucureşti au fost selectaţi pentru a-i însoţi pe jucători la ieşirea pe teren înaintea primei semifinale de la EURO 2016. 

Echipele probabile

Portugalia:
Rui Patricio - Cedric, Fonte, Pepe (Ricardo Carvalho), Guerreiro - Danilo, Joao Mario, Sanches Adrien Silva - Nani, Ronaldo

Suspendat: William Carvalho
Incert: Pepe

Ţara Galilor
Hennessey - Chester, Ashley Williams, Collins - Gunter, Allen, Ledley, Jonathan Williams, Taylor - Bale, Robson-Kanu

Suspendaţi: Davie, Ramsey