”Toate agenţiile internaţionale de securitate, de informaţii estimează că nu avem probabilitatea unui act terorist. Posibilitatea există în întreaga lume. Nu există probabilitate, însă lucrăm ca şi cum aceasta ar exista”, a declarat oficialul brazilian în cursul unei conferinţe de presă.

”Întreaga problemă legată de securitate, de informaţii, inclusiv în raport cu terorismul, se referă la întreaga Brazilie, având atenţia îndreptată asupra Jocurilor Olimpice, care vor fi cel mai mare centru de atenţie, cel mai mare eveniment de televiziune din istoria umanităţii”, a mai spus Moraes.

Cu aproximativ 500.000 de vizitatori aşteptaţi, autorităţile braziliene intenţionează să reproducă pentru JO modelul care s-a dovedit de succes la Cupa Mondială de fotbal din 2014, eveniment pe durata căruia poliţiştii locali au colaborat cu omologii lor din alte state.

”Populaţia poate sta absolut liniştită. Integrarea între Rio şi cele cinci oraşe care vor găzdui meciurile de fotbal este pe cale să fie realizată.

Pe 22 sau 24 iulie vom avea toate efectivele Forţei naţionale, poliţiei federale şi poliţiei feroviare la siturile olimpice”, a dezvăluit Moraes, adăugând că acest lucru ”va permite eliberarea totală a Poliţiei militare a statului Rio pentru securitatea publică în general”.

Ministrul Justiţiei a asigurat, totodată, că suma de 2,9 miliarde de reali (800 milioane euro) promisă pe 21 iunie de guvernul federal pentru susţinerea statului regional Rio, care traversează o gravă criză bugetară, "a fost deja transmisă, pentru plata salariilor poliţiştilor", care urma să fie efectuată marţi sau miercuri.

Circa 85.000 de membri ai forţelor de securitate - 47.000 de poliţişti şi 38.000 de militari - vor fi mobilizaţi pentru asigurarea securităţii celor 10.500 de sportivi, dar şi a oficialilor, ziariştilor şi turiştilor din lumea întreagă aşteptaţi la Rio pentru JO 2016, dispozitiv dublu faţă de ediţia precedentă, de la Londra, din anul 2012.