În a doua secvenţă a calificărilor, Hamilton a stabilit şi cel mai rapid tur făcut vreodată pe Red Bull Ring: 1:06;228. A fost rezultatul cu care care Hamilton a ajuns la cota 54 de pole positions - cu 14 mai puţin decât recordul istoric al lui Michael Schumacher.

Cele 3 episoade de sâmbătă au fost pline de suspans. Mai întâi, în Q1, au fost cele 2 cedări de suspensie care au condus spre abandonul lui Sergio Perez şi accidentul spectaculos al luiDaniil Kvyat, plus motorul spart de Carlos Sainz. Pentru prima dată în sezon, doi din piloţii calificaţi mai departe au privit Q2 de la boxe.

Apoi, în secvenţa intermediară, a fost apariţia surprinzătoare a ploii, care a dat peste cap speranţele multora. S-au mişcat excelent, însă în momentul decisiv strategii echipelorFerrari şi Red Bull, care au scos piloţii pe circuit pe gumele Super Soft, cu care vor lua startul din grilă.

La final, ultimele 12 minute ale Q3 au produs surprize uriaşe. Nico Hulkenberg va pleca din linia întâi la start, continuând seria aproape perfectă a echipei Force India. Germanul a fost primul care a riscat schimbând pneul de ploaie cu un slick, iar acest gest a dat rezultatele scontate. Iar linia a doua la start este deschisă de Jenson Button, care a adus cel mai bun rezultat pentru McLaren-Honda de la revenirea motoristului japonez în Formula 1. Button va fi însoţit în linia secundă de Kimi Raikkonen.

Aceste poziţii în grilă au fost posibile în urma unor evenimente petrecute în ultimele zile. Pentru schimbarea cutiilor de viteze, 2 dintre cei mai rapizi piloţi în calificări vor suporta retrogradări pe grila: Nico Rosberg ajunge de pe 2 pe 7, iar Sebastian Vettel pe 9.

Însa pole-ul aici nu constituie un avantaj strategic. De altfel, istoricul recent al Red Bull Ring, care conţine doar doi ani de la revenirea în Marele Circ, nu a avantajat poleman-ul în nicio ocazie, Rosberg câştigând în 2014 şi 2015 fără pole position.

Marele Premiu al Austriei va fi duminică de la ora 15:00.