Sportivii, antrenorii şi oficialii CNOS, împreună cu rudele sportivilor, şi-au dat întâlnire la Aeroportul Internaţional Chişinău, unde au schimbat impresii despre cel mai mare eveniment sportiv al lumii. În centrul atenţiei a fost luptătorul de stil liber Nicolae Ceban, care va fi portdrapelul Republicii Moldova la ceremoniile de inaugurare şi de închidere a Jocurilor Olimpice.

Din componenţa primului grup de sportivi au făcut parte reprezentanţii Federaţiilor naţionale de lupte, nataţie, haltere, atletism, precum şi campioana olimpică Larisa Popova, specialist principal al CNOS.

Jocurile Olimpice se vor desfăşura la Rio de Janeiro în perioada 5-21 august 2016.