Echipele celor doi, Manchester United şi Manchester City, ar fi trebuit să se întâlnească luni, de la ora 14:30, în cadrul International Champions Cup, dar meciul de la Beijing a fost anulat din cauza ploii abundente care s-a abătut asupra capitalei Chinei.

Gazonul de pe stadionul "Cuib de Pasăre" a fost îmbibat de apă şi organizatorii celui mai puternic turneu amical au hotărât să anuleze partida.

"Starea fizică a jucătorilor mei e mai importantă decât rezultatul. Dacă mă întrebaţi de obiectivul acestui meci, este să ajungem acasă fără niciun fel de accidentare", spunea Jose Mourinho duminică, în preziua partidei.

"Cel mai important e să nu avem parte de accidentări. Trebuie să vedem starea terenului, dar din informaţii se pare că nu e în condiţii bune", spunea şi Guardiola. 

Manchester United - Borussia Dortmund 1-4. Manchester United a jucat deja primul meci la International Champions Cup, pierdut cu 1-4 în faţa Borussiei Dortmund, vicecampioana din Germania.