Naţionala de fotbal a Moldovei a coborât pe locul 166 cu 151 de puncte. Pentru echipa antrenată de Igor Dobrovolski urmează pe 5 septembrie, în deplasare, meciul cu Ţara Galilor din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial 2018.

Dintre adversarele Moldovei în grupa D a preliminariilor Campionatului Mondial 2018, cea mai bună poziţie este ocupată de Ţara Galilor – locul 11. Austria e pe 21, Irlanda – 31, Serbia - 47, iar Georgia – 118. 

Echipa naţională a României a coborât de pe locul 22 pe 24, cu 856 de puncte.

Primele cinci locuri în noul clasament FIFA au rămas neschimbate, fiind ocupate, în ordine, de Argentina, Belgia, Columbia, Germania şi Chile. Portugalia, noua campioană a Europei, a urcat două poziţii, până pe locul 6. Cea mai mare creştere din partea superioară a clasamentului a înregistrat-o, însă, Franţa, care a urcat zece poziţii, până pe locul 7.

Următorul clasament va fi dat publicităţii pe 11 august.