Aflată pe locul 8 WTA, Bencic a câştigat cu 6-2 primul set al duelului cu jucătoarea belgiană Alison Van Uytvanck, însă problemele au apărut în actul secund. Ieşită dintre primele 100 de jucătoare ale lumii, outsidera a evoluat excelent şi a reuşit nu mai puţin de patru break-uri. Van Uytvanck s-a impus cu 6-4, iar în decisiv a continuat să joace la fel de bine. Astfel, s-a ajuns în tie-break, unde jucătoarea belgiană nu a mai rezistat presiunii. Bencic a câştigat în final la 3 şi continuă în competiţia în care a jucat finala, anul trecut.

Cap de serie numărul 2, Jelena Jankovic şi-a făcut uşor meciul contra Katerinei Siniakova. Jucătoarea din Cehia a condus cu 3-0 în primul set, dar sârboaica a forţat şi a revenit la controlul partidei. Jankovic a încheiat cu 6-4, iar apoi nu a mai cedat iniţiativa. În setul secund, fostul lider mondial a câştigat de trei ori pe serviciul adversarei şi s-a impus lejer, 6-2.