Fundaşul galez Neil Taylor, deşi avea bilete, va rata concertul lui Beyonce care va avea loc joi la Cardiff, din cauza EURO 2016 din Franţa. Probabil că Taylor nu credea că Ţara Galilor se va califica în sferturile de finală încă de la primul său turneu european.

''Aveam bilete pentru Beyonce săptămâna aceasta. Era un cadou pentru soţia mea. Mă gândeam că prezenţa lui Beyonce la Cardiff este ceva simpatic'', a spus el într-o conferinţă de presă, explicând că nu a dat atenţie datei concertului vedetei americane. Însă calificarea în semifinalele EURO 2016 va fi, fără îndoială, suficientă pentru a-l consola.

Neil Taylor a fost unul dintre eroii Ţării Galilor în ultimul meci din grupă, cel cu Rusia. Jucătorul legitimat la Swansea a marcat al doilea gol al galezilor în victoria cu 3-0 obţinută în faţa naţionalei pregătite pe durata Campionatului European de Leonid Sluţki.

Ţara Galilor întâlneşte vineri, de la ora 22:00, pe stadionul Pierre Mauroy din Lille, echipa Belgiei, în sferturile de finală al EURO 2016. Învingătoarea va juca în penultimul act în compania câştigătoarei întâlnirii dintre Polonia şi Portugalia.