Cea mai mică naţiune prezentă vreodată la un turneu final alCampionatului European (o populaţie de 330.000 de oameni) a reuşit unul dintre cele mai mari "şocuri" din istoria întrecerii, eliminând Anglia şi calificându-se în sferturile de finală chiar la debutul în această competiţie.

Comentatorul Gudmundur Benediktsson a făcut din nou deliciul audienţei, cu un comentariu plin de suflet, la fel ca la golul din meciul cu Ungaria, care a califica naţionala nordică în fazele eliminatorii.

Jurnalistul şi-a păstrat stilul şi cu Anglia şi a repetat prestaţia, uitând că zilele trecute a fost dat afară din funcţia de antrenor secund la Knattspyrnufelag Reykjavik, echipa care în sezonul 1997-1998 oferea o surpriză de proporţii în Cupa UEFA, eliminând-o pe Dinamo Bucureşti.

A făcut spectacol la ambele goluri ale islandezilor din prima repriză, dar şi după fluier final, care a consfinţit calificarea în sferturile de finală. Duminică, 3 iulie, Islanda joacă împotriva Franţei, de la ora 22:00.