În acest timp, Euro 2016 a ajuns abia în runda ”optimilor”. Astăzi, se dispută primele trei meciuri din această fază a competiţiei: Elveţia-Polonia, Ţara Galilor-Irlanda de Nord şiCroaţia-Portugalia.

Preşedintele CONMEBOL, Confederaţia Sudamericană de Fotbal, Alejandro Dominguez, a lansat însă o provocare către UEFA. Dominguez cere nici mai mult, nici mai puţin, decât o ”superfinală” între învingătoarele celor două competiţii.

”Am făcut o provocare către UEFA. Să aducem faţă în faţă câştigătoarele Euro şi Copa America Centenario. Acum aşteptăm răspunsul. Cei de la UEFA analizează oferta noastră”, a dezvăluit Dominguez, într-o conferinţă de presă. Nu s-a avansat, însă, nicio dată pentru posibilul meci, care ar urma să încununeze festivităţile ediţiei aniversare a Copei America, competiţie care a împlinit în acest an 100 de ani de existenţă.

”Superfinala” dintre învingătoarele celor două continente ar putea fi chiar o reeditare a finalei Campionatului Mondial din urmă cu doi ani, din Brazilia, dintre Argentina şi Germania. Sudamericanii vor acum revanşa.