Ekeng (26 de ani) intrase pe teren în minutul 63, iar 7 minute mai târziu a căzut la mijlocul terenului, fără a fi atins de cineva. Fără cunoştinţă, a fost înconjurat imediat de colegi şi echipa medicală a intervenit imediat. După aproape 3 minute a intrat pe gazon şi ambulanţa, iar camerunezul a fost transportat de urgenţă la spital.

Conducerea tehnică a lui Dinamo, jucătorii şi chiar copiii de mingi au izbucnit în lacrimi, temându-se de un eventual verdict tragic al evenimentului care a adus aminte de o altă pierdere importantă pentru suflarea dinamovistă: moartea lui Cătălin Hîldan.

"Unicul Căpitan" al lui Dinamo a decedat la vârsta de 24 de ani, pe 5 octombrie 2000, în timpul unui meci amical cu FC Olteniţa. S-a prăbuşit pe teren în minutul 74, iar peste scurt timp s-a constatat decesul său. Nici la mai bine de 15 ani de la moartea lui nu se cunoaşte cauza clară a decesului, dar s-au avansat mai multe verdicte, printre care s-a numărat şi stopul cardio-respirator.

Fostul mijlocaş nu a fost uitat niciodată de fanii dinamovişti şi mai ales de ultraşi, chiar i-au dedicat numeroase coregrafii şi cântece în ultimii ani. Chipul său este imprimat de ani buni pe banderola de căpitan şi pe tricouri, peluza galeriei dinamoviste îi poartă numele, iar jucătorii şi oficialii clubului îi vizitează an de an mormântul din Brăneşti.

Pentru Dinamo, Hîldan a bifat 138 de prezenţe în tricoul alb-roşu şi a marcat 6 goluri. 

Mijlocaşul a avut şi opt selecţii în naţională, fiind convocat alături de mari jucători ai României la turneul final al Campionatului European din 2000. Alături de Dinamo, Hîldan a câştigat campionatul în sezonul 1999-2000 şi Cupa României în 2000. Tricoul cu numărul 11 a fost retras pentru totdeauna de clubul alb-roşu.

"I-am făcut masaj cardiac şi i-am eliberat căile respiratorii pe teren şi le-am spus medicilor să-l urce direct pe targă. Nu ştiu cât timp a trecut până a venit ambulanţa, nu realizez trecerea timpului atunci.  Probabil vom afla şi o cauză în zilele următoare. Nu există ambulanţă fără medic, probabil era şi medic pe ambulanţă. Pe targă i-am făcut masaj cardiac şi am ajuns aici repede (n.r. la Spital): un minut, două. Nu a avut absolut nicio problemă până acum, sportivii fac teste serioase pentru a obţine viza medicală", a comentat Liviu Bătineanu.

Claudiu Niculescu, invitat la Fotbal Club, la Digi Sport: "Îmi revin în minte momentele cu Cătălin Hîldan, cu toate că nu eram acolo, ci am venit la o jumătate de an după aceea. Sper să nu retrăim... Mă rog la Dumnezeu să facă o minune ca Ekeng să îşi revină. Sunt şocat, e prima dată când văd live aşa ceva. Am văzut atâtea şi atâtea în fotbal, dar niciodată în direct. Îmi e greu să îmi găsesc cuvintele, tremur şi sunt sub imperiul şocului".