Simona Halep şi Irina Begu s-au calificat în optimile turneului de la Roland Garros, al doilea de Grand Slam al anului. Simona Halep s-a impus cu 4-6, 6-2, 6-3 în faţa japonezei Naomi Osaka. Irina Begu a eliminat-o pe germanca Annika Beck cu 6-4, 2-6, 6-1.

Favorită numărul 6, Simona Halep va juca în optimi contra învingătoarei dintre cehoaica Lucie Safarova şi australianca Samantha Stosur. 

Irina Begu, care s-a calificat pentru prima oară în optimi la Openul Franţei, şi-a asigurat un cec de 173.000 euro şi 240 de puncte WTA. În optimi, Begu, cap de serie 25, o va înfrunta pe învingătoarea din meciul Petra Kvitova (Cehia/10) - Shelby Rogers (SUA).