Brigăzile de arbitri se vor întâlni pe 6 iunie în Franţa.

Iată lista celor 18 arbitri de centru:

Martin Atkinson (Anglia), Felix Brych (Germania), Cüneyt Cakir (Turcia), Mark Clattenburg (Anglia), William Collum (Scoţia), Jonas Eriksson (Suedia), Ovidiu Haţegan (România), Serghei Karasiov (Rusia), Viktor Kassai (Ungaria), Pavel Královec (Cehia), Björn Kuipers (Olanda), Szymon Marciniak (Polonia), Milorad Mazic (Serbia), Svein Moen (Norvegia), Nicola Rizzoli (Italia), Damir Skomina (Slovenia), Clément Turpin (Franţa), Carlos Velasco Carballo (Spania).

Brigada de arbitri români care va oficia la EURO 2016 este condusă de Ovidiu Haţegan (Arad), ajutat de asistenţii Octavian Şovre (Oradea) şi Sebastian Gheorghe (Suceava). Arbitri adiţionali au fost desemnaţi Alexandru Tudor (Bucureşti) şi Sebastian Colţescu (Craiova), iar rezervă va fi Adrian Radu Ghinguleac (Bucureşti).

Aceiaşi arbitri au oficiat şi la finala Cupei României, Dinamo Bucureşti - CFR Cluj, din 17 mai. CFR Cluj a câştigat trofeul, după ce a învins la penalty-uri, scor 5-4. La finalul timpului regulamentar, scorul a fost 2-2.

Ovidiu Haţegan (36 de ani) s-a născut în Arad, este de profesie medic generalist şi a încheiat al nouălea sezon de arbitraj în Liga 1 de fotbal. Haţegan este arbitru internaţional din 2008 (pentru 60 de meciuri oficiate), iar din iulie 2015 face parte din Grupul de Elită al arbitrilor UEFA.

Haţegan este primul central român prezent la un turneu final după o pauză de 28 de ani. Timişoreanul Ioan Igna a condus meciuri la EURO 1988, iar în urmă cu 16 ani, la EURO 2000, a oficiat tuşierul timişorean Nicolae Grigorescu.