”Ambii atleţi sunt calificaţi la Jocurile Olimpice, este o veste foarte supărătoare. Au fost testaţi în afara competiţiei, iar confirmarea a venit de la laboratorul din Austria, rezultatele fiind încărcate în sistemul de management al rezultatelor de la WADA. Ieri am trimis informarea la Federaţia Română de Atletism”, a declarat Graziela Vâjială.

Preşedintele ANAD a mai spus că vor mai exista testări ale sportivilor calificaţi la JO de la Rio. ”Nu vreau să avem probleme, nu am mai avut de la Atena, aşa că vor continua testările. În iunie şi iulie vor fi ultimele, asta e clar, nu vor pleca sportivii români la Rio netestaţi”, a afirmat Vâjială

Mihai Donisan obţinuse calificarea la JO, la săritura în înălţime (2,29 metri) şi Claudia Ştef la 20 km marş (timp de 1:34.31 ore).

Donisan şi Ştef se alătură altor două sportive din România, care au fost depistate pozitiv cu meldonium, atleta Mirela Lavric şi biatlonista Eva Tofalvi.

Un alt caz de dopaj, dar cu un hormon de creştere, a fost confirmat, tot vineri, de ANAD, în cazul canoistului Liviu Dumitrescu.

La jumătatea lunii aprilie, Agenţia Mondială Antidoping (WADA) anunţa că de la începutul anului au fost înregistrate 172 de cazuri de dopaj cu meldonium. Cel mai cunoscut sportiv depistat pozitiv cu meldonium a fost jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova.

Agenţia Mondială Antidoping a adăugat de la 1 ianuarie substanţa activă din medicamentul mildronat, meldonium, pe lista celor interzise, la clasa S4, modulatori hormonali şi metabolici. Meldoniumul ar fi eficient mai ales la probele de viteză, deoarece creşte vascularizarea muşchiului cardiac şi îmbunătăţeşte performanţele sportive.

Produsul a devenit interzis de WADA după ce a fost înscris în programul de supraveghere în 2015, “pentru a detecta posibilele tendinţe de abuz”.