Golurile gazdelor au fost marcate în primele 25 de minute. Ricardo Rodriguez l-a învins din penalty pe Keylor Navas, aflat la primul gol primit în carieră în Champions League(18), iar Maximilian Arnold a stabilit scorul final.

Karim Benzema putea să reducă repede din handicap, dar reluarea cu capul a francezului a trecut pe lângă poarta nemţilor. Atacantul a fost schimbat înainte de pauză, după o accidentare suferită la genunchi.

Repriza secundă a debutat cu un şut peste poartă trimis de Kroos. În minutul 68, Schurrle a ratat o ocazie mare de a face 3-0, şutul său din careu trecând puţin peste poarta oaspeţilor. A urmat singura şansă de gol a lui Cristiano Ronaldo, care nu l-a învins pe Benaglio în situaţie de singur cu portarul.

Finalul meciului a mai adus o ocazie a gazdelor: rezerva Max Kruse a şutat din unghi, dar Navas a salvat dezastrul. Aceasta este a patra oară când Real pierde cu 0-2, în deplasare, în turul unei duble europene: de două ori a mers mai departe, 3-0 cu Celtic (1980) şi 3-0 cu Inter (1985) şi o dată a fost eliminată, după 1-0 cu Milan (1989).

Astfel, madrilenii sunt la un pas să îşi compromită total sezonul, după ce au fost excluşi din Cupa Spaniei, iar în La Liga sunt la 7 puncte de rivala Barcelona, cu 7 etape rămase de disputat.