În cursul zilei de joi, steliştii au făcut o cerere pentru a avea suporteri la derby-ul cu Dinamo, din prima etapă a play-off-ului Ligii 1. În mod normal, echipa lui Reghecampf ar urma să fie susţinută de aproximativ 600 de oameni, adică 5% din capacitatea arenei din Ştefan cel Mare. Pe de altă parte, liderii galeriei steliste spun că încă nu au luat o decizie definitivă privind prezenţa în Ştefan cel Mare la partida de duminică seara. 

Tocmai din acest motiv, măsurile de securitate vor fi speciale, după ce la meciul din Cupă sectorul destinat oaspeţilor a rămas gol.

"Facem un apel către toţi suporterii dinamovişti să-şi ocupe locurile în stadion cu cel puţin o oră înaintea meciului pentru a evita aglomeraţia la porţile de acces din Calea Floreasca şi Bd. Barbu Văcărescu!

Accesul este foarte dificil din cauza condiţiilor oferite de stadionul Dinamo. Cerem înţelegere pe această cale din partea tuturor suporterilor prezenţi la derby. Toţi pentru unul şi unul pentru toţi!", a fost mesajul lui Ionel Dănciulescu.

În ultimii ani, steliştii au fost prezenţi doar în derby-urile cu Dinamo de pe Arena Naţională, care au fost considerate în deplasare. Din grupul susţinătorilor nu au făcut parte ultraşi, ci suporteri obişnuiţi.