Calificările din Melbourne, disputate în noul format, i-au adus campionului en titre al 50-lea pole din cariera. Doar doi piloţi au mai atins acest hotar istoric: Michael Schumacher (68) şi Ayrton Senna (65).

Hamilton s-a apropiat de recordul absolut al pistei Albert Park, stabilit de Sebastian Vettel, reuşind să coboare sub 1 minut şi 24 de secunde pe tur. Linia întâi de start este completată de Nico Rosberg, coechipierul lui Hamilton venind însă la peste 3 zecimi în spate.

Piloţii Scuderiei Ferrari: Sebastian Vettel şi Kimi Raikkonen, care ocupă în această ordine linia a doua a grilei, au înţeles că nu pot recupera diferenţa de aproape o secundă faţă de Hamilton şi au preferat să privească ultimele 5 minute ale calificărilor de la boxă.

Astfel, mult aşteptatul format al calificărilor, conceput special pentru a creşte gradul de spectacol, s-a întors împotriva celor care l-au conceput. Catalogat imediat drept "confuz", "incorect" şi chiar "o farsă", acest nou sistem şi-a cerut tributul în Australia, unii şefi de echipă înţelegând că pilotul mai poate face turul rapid, chiar şi după expirarea deadline-ului de 90 de secunde.

Nu a fost cazul, iar prima victimă a calificărilor din 2016 a fost debutantul Pascal Wehrlein. Campionul DTM nu va pleca însă ultimul din grilă, pentru ca Ryo Harianto, coechipierul său la Manor, a fost retrogradat pe grilă în urma unui accident pe care l-a generat pe linia boxelor.

Calificările au fost disputate pe un singur tip de gumă slick: Pirelli SuperSoft, un pneu foarte aderent cu care se puteau obţine performanţe încă din primele clipe. Mai mult, aglomeraţia tip "coadă la casa de supermarket" de care se speriase Maurizio Arrivabene, bossul Ferrari, s-a întâmplat doar în primele clipe ale fiecărei secvenţe. După care, ultimele 4-5 minute au fost lipsite complet de spectacol, "odihna" strategică a monoposturilor în boxe determinând publicul să îşi exprime nemulţumirea pe reţelele de socializare.

Au fost însă şi puncte de interes. McLaren-Honda a părut că poate ataca Top 10, prin Fernando Alonso şi Jenson Button, însă lipsa de clarviziune şi reacţie a strategilor echipei i-a prins dezechipaţi la boxe. Torro Rosso, prin tinerii Max Verstappen şi Carlos Sainz jr., aproape că a venit peste Ferrari, care începând de anul acesta le livrează grupul hibrid motopropulsor PU (Power Unit).

Grila completă de start:

1. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) 1:23.837;
2. Nico Rosberg (Germania/Mercedes) 1:24.197;
3. Sebastian Vettel (Germania/Ferrari) 1:24.675;
4. Kimi Raikkonen (Finlanda/Ferrari) 1:25.033;
5. Max Verstappen (Olanda/Toro Rosso) 1:25.434;
6. Felipe Massa (Brazilia/Williams) 1:25.458;
7. Carlos Sainz Jr (Spania/Toro Rosso) 1:25.582;
8. Daniel Ricciardo (Australia/Red Bull) 1:25.589;
9. Sergio Perez (Mexic/Force India) 1:25.753;
10. Nico Huelkenberg (Germania/Force India) 1:25.865;
11. Valtteri Bottas (Finlanda/Williams) 1:25.961;
12. Fernando Alonso (Spania/McLaren-Honda) 1:26.125;
13. Jenson Button (Marea Britanie/McLaren-Honda) 1:26.304;
14. Jolyon Palmer (Marea Britanie/Renault) 1:27.601;
15. Kevin Magnussen (Danemarca/Renault) 1:27.742;
16. Marcus Ericsson (Suedia/Sauber) 1:27.435;
17. Felipe Nasr (Brazilia/Sauber) 1:27.958;
18. Danil Kviat (Rusia/Red Bull) 1:28.006;
19. Romain Grosjean (Franţa/Haas) 1:28.322;
20. Esteban Gutierrez (Mexic/Haas) 1:29.606;
21. Rio Haryanto (Indonezia/Manor) 1:29.627;
22. Pascal Wehrlein (Germania/Manor) 1:29.642.