Jurnaliştii de la Fichajes au alcătuit o echipă ideală a jucătorilor retraşi în acest an. A fost alcătuită chiar şi o bancă de rezerve, unde apare inclusiv Adrian Mutu, alături de alte nume cunoscute, precum Daniel Agger, fostul jucător al lui Liverpool, Walter Pandiani, care a impresionat la Deportivo La Coruna, portarul Timo Hildebrand, John Heitinga sau Pablo Osvaldo.

Din formula de start nu putea să lipsească legendarul Steven Gerrard, sârbul Nemanja Vidic, Miroslav Klose şi chiar Rivaldo, asta deşi brazilianul, legitimat la Mogi Mirim, a jucat un singur meci în 2016, la 44 de ani. Cariera lui Rivaldo este însă una impresionantă, perioada de vârf fiind între 1997 şi 2002, când a îmbrăcat tricoul Barcelonei.

Echipa a fost aşezată într-un sistem 4-3-3, cu Abbiati în poartă. În atac, cei de la Fichajes au 3 campioni mondiali. Luca Toni a luat acest titlu cu Italia în 2006, Rivaldo a cucerit trofeul în 2002, cu naţionala Braziliei, fiind şi Balon de Aur, în timp ce Miroslav Klose se poate lăuda şi el cu acelaşi lucru, după ce a ieşit campion mondial cu Germania, în 2014. Fostul atacant al lui Lazio este şi cel mai bun marcator din istoria CM, cu 16 reuşite la 4 ediţii.