Fără tripleta Messi - Suarez - Neymar şi fără Pique - lăsaţi mai devreme în vacanţă - şi cu Iniesta doar pe bancă, Luis Enrique a trimis pe teren jucătorii cu mai puţine minute în acest sezon şi nu a făcut nicio schimbare.

Arda Turan a marcat un hat-trick (55, 86, 89), al doilea reuşit de turc în acest sezon şi totodată al doilea în tricoul Barcelonei. Pentru catalani au mai marcat Lucas Digne (37), Ivan Rakitic (45 - penalty), Rafinha (55) şi Paco Alcacer (73), ultimul aflat la primul gol oficial în tricoul Barcelonei.

Până la pauză, Barcelona a deschis scorul în minutul 37, prin Digne, care a punctat cu un şut din apropiere, după o reluare nereuşită a lui Rafinha. Chiar înainte de intrarea la cabine, Rakitic a făcut 2-0 dintr-un penalty obţinut de Arda.

Prima repriză doar le-a deschis apetitul catalanilor. După pauză, Rafinha (50) şi Arda (55) au făcut rapid 4-0, apoi fanii Barcelonei au început să facă valuri în tribune.

În minutul 73, Paco Alcacer a înscris primul său gol oficial pentru deţinătoarea trofeului Copa del Rey. A înscris cu o lovitură de cap şi golul a fost validat, deşi reluările au arătat că se afla în ofsaid. Finalul i-a aparţinut lui Arda Turan. În minutul 86, turcul a punctat cu un şut puternic din apropiere, după o minge respinsă în lateral de portarul lui Hercules.

Ultimul gol a fost cel mai frumos. Arda i-a furat mingea unui adversar în marginea careului, lateral stânga şi a înscris cu un şut cu efect, la colţul lung, definitivându-şi hat-trick-ul cu o reuşită care a adus aminte de execuţiile lui Thierry Henry sau Alessandro Del Piero.

Barcelona s-a calificat, astfel, în optimile de finală din Copa del Rey, cu scorul general de 8-1 în dubla cu Hercules Alicante. În turul de pe 30 noiembrie, Luis Enrique a menajat titularii pentru El Clasico şi a reuşit doar un 1-1, însă de această dată, chiar şi cu vedetele în vacanţă, nu a făcut nicio schimbare şi nu a avut nicio problemă în a rezolva ultimul meci al anului.