'„Preşedintele ales Trump şi-a exprimat, în cadrul unei conversaţii cu preşedintele Bach, susţinerea sa puternică pentru candidatura oraşului Los Angeles la organizarea marilor Jocuri'', a menţionat Comitetul de candidatură LA 2024, precizându-se că discuţia telefonică a avut loc miercuri la iniţiativa primarului din Los Angeles, Eric Garcetti. 

Los Angeles care a mai organizat JO din 1932 şi 1984 concurează cu Budapesta şi Paris pentru găzduirea Olimpiadei din 2024. 

La mijlocul lunii trecute, preşedintele comitetului de candidatură Los Angeles 2024, Casey Wasserman, spunea că victoria proiectului american ar reangaja o nouă generaţie a compatrioţilor săi în Jocurile Olimpice. 

„Vor fi o sută de milioane de tineri sub 25 de ani în ţara noastră, în 2024. Victoria Los Angelesului ar ajuta Statele Unite şi lumea întreagă să rămână conectate la Jocurile Olimpice'', a declarat Wasserman cu ocazia primei prezentări a celor trei oraşe candidate la organizarea JO 2024, făcută în faţa participanţilor Adunării Generale a Asociaţiilor Comitetelor Olimpice Naţionale (ACNO) de la Doha. 

'„Vom putea ajuta la transformarea Jocurilor pentru viitor'', a adăugat Eric Garcetti, primarul metropolei californiene, estimând că JO organizate în oraşul său ar putea „conecta popoarele lumii prin Facebook, Snapchat şi Twitter, cum altădată Los Angeles şi Hollywood au unit lumea graţie cinematografului. Los Angeles a fost întotdeauna un oraş al noilor începuturi'', a conchis el. 

Angela Rugiero, membru al CIO şi fostă campioană olimpică de hochei pe gheaţă, a detaliat la rândul său un proiect concentrat în jurul celor patru parcuri olimpice împrăştiate într-un oraş de zece ori mai mare decât rivalele sale Paris şi Budapesta. „Noi vrem să adaptăm Jocurile oraşului nostru şi nu oraşul nostru Jocurilor'', a spus ea.