„Starea de sănătate a lui Michael nu este o chestiune publică, astfel încât nu vom mai face niciun comentariu de acum înainte pentru a proteja intimitatea sa cât mai mult posibil. Suntem conştienţi că este dificil de înţeles pentru unii oameni, dar suntem în acord complet cu starea lui Michael şi le mulţumim celor ce ne vor înţelege”, se arată într-un comunicat de presă semnat de managerul familiei Schumacher, Sabine Kehm, transmis agenţiei AFP.

Nu se cunoaşte motivul pentru care a fost luată această decizie, singura explicaţie oficială fiind respectarea intimităţii lui Schumacher.

Pe 29 decembrie 2013, septuplul campion mondial de Formula 1, pe atunci în vârstă de 45 de ani, s-a accidentat grav la cap în urma unei căzături la schi, la Meribel (în Alpii francezi), care l-a ţinut într-o comă profundă timp de multe luni.