Cristina Neagu şi colegele ei au nevoie de o remiză în meciul din această seară cu Danemarca pentru a merge mai departe, după ce au învins Cehia, scor 30-28, iar nordicele nu au putut trece de campioana olimpică Rusia (26-26).

Ambros Martin recunoaşte că România a avut probleme mari împotriva cehoaicelor, dar susţine că la un turneu final astfel de fluctuaţii sunt normale.

"Sunt fericit. Nu doar pentru victorie, ci pentru că am învins şi când nu am făcut un joc aşa de bun. Este un lucru care aparţine învingătorilor. Este normal într-o astfel de competiţie, când joci foarte des multe meciuri cu tensiune, să mai apară şi astfel de momente. Toate echipele trec prin astfel de situaţii. Dar din fericire am obţinut 2 puncte, iar acest lucru este cel mai important.

Mă gândesc acum doar la faptul că echipa trebuie să se odihnească cât mai mult posibil înaintea meciului cu Danemarca. Am fi avut nevoie de o perioadă de recuperare mai lungă, dar asta este competiţia", a declarat antrenorul naţionalei României, potrivit ProSport.

Spaniolul are încredere că jucătoarele sale vor fi mult mai concentrate la duelul cu Danemarca şi crede că sprijinul publicului poate face diferenţa.

"Echipa ştie cum să reuşească. Ne gândim că putem obţine ce ne dorim dacă ne apărăm. În faţa noastră va fi o echipă redutabilă, care se simte aproape ca acasă. Danemarca va avea foarte mulţi suporteri, dar nici noi nu ne simţim singuri, avem mulţi suporteri şi cred că va fi un meci special pentru noi", a precizat Ambros Martin.

În meciul cu Cehia, una dintre cele mai importante jucătoare din echipa României, Eliza Buceschi, nu a fost deloc folosită. Nu doar pentru a fi menajată înaintea partidei decisive cu danezele, dar şi din cauza problemelor pe care le-a avut recent.

"Eliza nu a venit aici în cea mai bună formă, pentru că nu a jucat atât cât şi-a dorit în competiţii, a avut şi ceva probleme medicale, dar are o motivaţie foarte mare. Probabil că va fi puţin mai odihnită pentru mâine (azi - n.r.), dar danezii o cunosc foarte bine", a explicat ibericul.