Inter l-a demis pe tehnicianul olandez după eşecul suferit în faţa Sampdoriei, scor 0-1, iar echipa a fost condusă săptămâna trecută de antrenorul de la Primavera, Stefano Vecchi. Cu acesta pe bancă, gruparea milaneză a pierdut în Europa League cu Southampton (1-2), fiind practic eliminată, şi a câştigat cu 3-0 în faţa lui Crotone, în Serie A TIM.

În vârstă de 51 de ani, Pioli se află în faţa celei mai mari provocări din carieră, după ce, în trecut, le-a pregătit pe Salernitana, Modena, Parma, Grosseto, Piacenza, Sassuolo, Chievo, Palermo, Bologna şi Lazio.

Cele mai bune rezultate le-a obţinut la formaţia din capitala Italiei, pe care a condus-o la o clasare pe locul 3 în campionat şi spre o finală de Cupă, ambele performanţe fiind înregistrate în sezonul 2014/15.

Pioli, care a avut o carieră importantă de jucător la Juventus, alături de care a fost campion al Italiei şi câştigător al Cupei Campionilor, Verona şi Fiorentina, unde a fost coleg cu Marius Lăcătuş, a semnat un contract valabil până în 2018 şi va avea un salariu de 1,4 milioane de euro.

Totuşi, presa italiană susţine că oficialii interişti au inclus în contract o clauză prin care cele două părţi se pot despărţi la finalul actualei stagiuni. Un lucru care nu face decât să confirme faptul că Pioli este văzut doar ca o soluţie de urgenţă.

Marele vis al conducerii Interului este aducerea lui Diego Simeone, de la Atletico Madrid, argentinianul fiind şi marele favorit al fanilor.

Stefano Pioli va avea parte de un început de mandat teribil la Inter. În primele trei meciuri de campionat, le va avea ca adversare pe AC Milan, Fiorentina şi Napoli. 

În acest sezon de Serie A TIM, Inter a suferit deja cinci înfrângeri, în 12 etape, şi ocupă doar locul 9, cu 17 puncte. Obiectivul echipei este o clasare pe podium şi calificarea în Liga Campionilor.