Startul partidei dintre CSM Poli Iaşi şi Steaua a fost marcat de intrarea lui Boiciuc asupra lui Ovidiu Popescu. Mijlocaşul roş-albaştrilor va absenta probabil în următoarele 4 săptămâni, însă accidentarea sa putea fi mult mai gravă. Boiciuc a dezvăluit că l-a contactat pe Popescu şi şi-a cerut iertare pentru cele întâmplate.

"Din păcate mi-am făcut o imagine puţin cam proastă după ultimul meci. Regret cel mai mult acea intrare mult prea agresivă asupra lui Ovidiu, pe care l-am şi sunat ieri şi mi-am cerut scuze. Sper că putem să trecem amândoi peste acest moment. L-am întrebat cum se simte. Mi-a zis că a avut noroc şi nu s-a întâmplat ceva mai grav. Acum e la refacere şi a spus că noi fotbaliştii trebuie să ne respectăm între noi şi asta e cel mai important, pentru că dacă nu ne respectăm noi, nu o să ne respecte nimeni. Mi-a acceptat scuzele. O să trec şi eu uşor, uşor peste şi datorită familiei, colegilor şi fanilor care mi-au dat mesaje de încurajare. Cu toţii ştim că meciurile cu Steaua sunt abordate la seriozitate maximă şi cu o agresivitate în plus şi aşa s-a întâmplat şi în situaţia noastră. Am vrut să arătăm că suntem puternici, eu am fost puţin mai agresiv şi asta m-a costat" a recunoscut Boiciuc.

Jucătorul ieşenilor a recunoscut că a realizat duritatea intrării sale abia după a văzut reluările. Atacantul de 19 ani s-a transformat apoi rapid într-un personaj negativ şi s-a văzut obligat să-şi închidă contul de Facebook, din cauza numeroaselor mesaje primite din partea fanilor roş-albaştri.

"Imediat ce am ajuns la vestiar am revăzut faza. Nu am realizat pe moment că a fost atât de gravă intrarea şi am fost sincer şocat. După mesajele pe care le-am primit am fost complet distrus şi m-am închis în mine zilele trecute" a mai spus Boiciuc.

În urma accidentării suferite la Iaşi, Ovidiu Popescu va fi indisponibil aproximativ 4 săptămâni. Reghecampf speră ca Popescu să revină pe gazon spre finalul lunii noiembrie, după pauza prilejuită de meciurile echipei naţionale cu Polonia şi Rusia.

Absenţa lui Popescu îi dă mari bătăi de cap lui Reghecampf. Acesta era jucătorul eligibil pentru naţionala Under 21 pe care-l folosea tehnicianul vicecampioanei ca titular după accidentarea lui Florin Tănase.