Formaţia din Suruceni nu stă degeaba nici în pauza competiţională prilejuită de partidele selecţionatelor naţionale, şi mai ales că are liber de joc în următoarea etapă a competiţiei şi-a programat un meci amical important, contra deţinătoarei Cupei Moldovei, Zaria Bălţi.

Întâlnirea este programată pentru sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 15:00. Şi echipa a doua a clubului vişiniu va disputa un meci atractiv pentru acest nivel, contra noului proiect de la Codru Lozova, preluat de fostul manager de la Milsami, Viorel Jardan, partida este programată pentru vineri de la ora 12:00.