A fost prima victorie a britanicului pe Autodromo Hermanos Rodriguez, Lewis plecând în premieră aici din pole position în drumul spre al 51-lea Grand Prix pe care îl câştigă în carieră, ocazie cu care egalează recordul lui Alain Prost, al doilea în statistica all time.

Lewis Hamilton îşi păstrează astfel şansele la titlul mondial în 2016, însă recuperează din nou un minimum de puncte, Nico Rosberg terminând la fel ca în Texas pe locul secund. După etapa mexicană, revenită în Marele Circ de doar 2 ani, au rămas 19 puncte între liderul Rosberg şi Hamilton, cu 2 curse de disputat până la final de an.

Grand Prix-ul Mexicului a început şi s-a terminat discutabil. A fost mai întâi primul viraj, cu ieşirea pe gazon a lui Hamilton şi contactul dintre Rosberg şi Verstappen, urmată de alte două incidente care au condus spre apariţia Safety Car-ului. Apoi, festivitatea podiumului, care a aşteptat după un Sebastian Vettel pus pe locul 3 în locul lui Max Verstappen la decizia comisiei de cursă. Pilotul Red Bull a fost penalizat cu 5 secunde în urma unui acroşaj cu Vettel în finalul cursei, şi implicit a pierdut locul pe podium odată cu potenţiala urcare în clasamentul general.

Drama ar putea continua în zilele următoare, Vettel fiind de asemenea pus în discuţie după un moment delicat în care l-a blocat pe colegul lui Max, Daniel Ricciardo.

Lunga linie dreaptă de peste un kilometru şi altitudinea de peste 2200 metri la care este situat circuitul au permis atingerea unei viteze oficiale de 372,54 km/h, care aproape că egalează vechiul record stabilit în 2005 de Juan Pablo Montoya, la Monza. Nu mai puţin de 3 piloţi: Bottas şi Massa, de la Williams, dar şi localnicul Sergio Perez, au fost înregistraţi cu viteze de peste 370 km/h.

Nico Rosberg are a doua şansă la titlu, mult mai tangibilă, peste două săptămâni, în Brazilia, ÎN DIRECT pe Digi Sport. Dacă va câştiga, neamţul va obţine trofeul mult dorit şi câştigat de tatăl sau în 1982. Dacă termină pe podium, iar Hamilton câştigă din nou, Nico îşi păstrează şanse reale pentru ultima etapă, cea din Abu Dhabi.

Clasamentul oficial al Marelui Premiu de Formula 1 al Mexicului (71 de tururi, 305,354 km): 
1. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) 1h40:31,402 (medie: 182,259 km/h) 
2. Nico Rosberg (Germania/Mercedes) la 8,354 
3. Sebastian Vettel (Germania/Ferrari) la 17,313 
4. Daniel Ricciardo (Australia/Red Bull-TAG Heuer) la 20,858 
5. Max Verstappen (Olanda/Red Bull-TAG Heuer) la 21,323 
6. Kimi Raikkonen (Finlanda/Ferrari) la 49,376 
7. Nico Hülkenberg (Germania/Force India-Mercedes) la 58,891 
8. Valtteri Bottas (Finlanda/Williams-Mercedes) la 1:05,612 
9. Felipe Massa (Brazilia/Williams-Mercedes) la 1:16,206 
10. Sergio Pérez (Mexic/Force India-Mercedes) la 1:16,798