Cristiano Ronaldo este convins că poate juca până la 36 de ani la un nivel înalt, aşa că le-a cerut conducătorilor o nouă înţelegere pe cinci sezoane, dar aceştia erau dispuşi să îi ofere o înţelegere întinsă pe doar patru ani. În cele din urmă, Ronaldo a avut câştig de cauză, astfel că va mai fi doar o chestiune de timp până când actele vor fi semnate, conform Cadena SER.

Lusitanul a semnat în 2013 o înţelegere cu Madridul, valabilă pănă în 2018, în care câştigă nu mai puţin de 105 de milioane de euro salariu net. Perez e dispus să îi păstreze salariul de 21 de milioane de euro inclusiv pentru stagiunea 2020-2021.

Poziţia de negociere a Realului nu poate fi una prea puternică în acest moment, mai ales că echipa nu poate transfera niciun jucător până în iarna lui 2018, după interdicţia primită de la FIFA.

Chiar dacă intenţia lui Ronaldo e să joace până la 40 de ani, e greu pentru un club să îi ofere unui jucător trecut de 30 de ani cel mai mare salariu din Europa, chiar dacă a marcat 261 de goluri în 237de meciuri disputate în La Liga, de când a ajuns la club, în 2009, pentru suma record a acelui moment de 94 de milioane de euro.

8 trofee a câştigat Cristiano Ronaldo alături de Real Madrid, dintre care cele mai importante sunt două ale UEFA Champions League (2014 şi 2016) şi campionatul în La Liga (2011-12).

Vestea vine la doar câteva zile după ce clubul din capitala Spaniei a anunţat că a ajuns la un acord privind prelungirea contractului lui Toni Kroos şi Luka Modric.