După exerciţiile de stretching, fotbaliştii lui Christoph Daum au revenit în camere, mai ales că urma şi masa de prânz. Mai mulţi componenţi ai echipei naţionale, printre care Hoban şi Stancu, au rămas pur şi simplu şocaţi în momentul în care au constatat că au fost jefuiţi!

Surse apropiate echipei naţionale susţin că ar fi vorba de 6 fotbalişti, din totalul celor 25 din delegaţia României. Aceştia au crezut că sunt cazaţi la un hotel serios, unul de lux, de cinci stele, astfel că nu au avut nicio teamă atunci când şi-au lăsat pe noptiere portofelele, precum şi alte obiecte de valoare. 

Numai că, la revenirea în camere, respectivii jucători au constatat furtul, pe care l-au reclamat imediat celor de la securitate.

Din primele informaţii, primite de la faţa locului, se pare că Toşca a fost uşurat de suma de 250 de euro, în timp ce paguba celorlalţi tricolori furaţi a fost ”doar” de 100 de euro. 

Cei 6 jucători au fost prădaţi şi de lei - unuia dintre fotbalişti i-a dispărut, spre exemplu, suma de 300 de lei -, dar şi ruble. De asemenea, unui alt păgubit i-a fost luată tableta.

După ce au luat legătura cu şefii hotelului, aceştia le-au transmis oficialilor FRF că se vor uita pe camere şi că vor ancheta cu minuţiozitate acest incident. 

Din ultimele informaţii, cei 6 jucători din lotul naţionalei care au fost jefuiţi sunt Toşca, Stanciu, Stancu, Hoban, St. Filip şi Bicfalvi.