Stadionul Camp Nou, inaugurat în 1957, nu mai este adaptat clubului FC Barcelona, a considerat conducerea echipei catalane, care a primit şi acceptul membrilor cotizanţi (socios) privind proiectul de renovare în valoare de 600 milioane euro pentru a dispune de un stadion modern până în 2021.

Conform documentului furnizat de club, capacitatea arenei catalane va fi majorată la 105.000 locuri faţă de 99.000 cât are în acest moment, cu montarea unui acoperiş pe structura actuală. De asemenea, împrejurimile stadionului vor fi remodelate şi 'mini Estadi', micul stadion anexă de la Camp Nou, care găzduieşte meciurile echipei de rezerve, va fi demolat în favoarea unui palat al sporturilor de 10.000 până la 12.000 de locuri destinat echipei de baschet, una din cele mai bune din Europa.

Pentru a finanţa acest proiect, Barcelona mizează pe fonduri proprii (200 milioane euro), pe un credit bancar (200 milioane euro) şi pe adăugarea numelui unui viitor partener viitoarei arene.

"Ideea noastră este ca stadionul Camp Nou să aibă ”un nume de familie". Este o modalitate de a contribui la finanţarea proiectului”, spun catalanii. Aproximativ 164.000 de 'socios' au votat în cadrul unui referendum pentru remodelare, care se va desfăşura în perioada 2017-2021 fără a interfera cu desfăşurarea competiţiilor.