Fundaşul celor de la Zaria Bălţi, Andrei Nesterov,este pe cale să ajungă la Dnepr, finalista Ligii Europa din sezonul trecut.

Jucătorul, în vârstă de 25 de ani, a plecat, împreună cu echipa, în Turcia, unde se va afla în probe în timpul cantonamentului.

Jucătorul a fost dorit de antrenorul principal al ucrainenilor, Miron Markevici.

Nesterov a venit la Zaria în vara anului trecut sub formă de jucător liber, de la formaţia Metalurg Zaporojie, la care a evoluat 8 sezoane.

Pe lângă Nesterov, în lotul bălţenilor se mai află 4 ucraineni, însă nu se cunoaşte dacă aceştia îşi vor continua evoluţia în Divizia Naţională.

Zaria ocupă locul 5 în campionat, fiind cu 12 puncte în spatele liderului Sheriff Tiraspol.