Deşi spunea, miercuri, că nu este acuzat şi că cercetările seamănă cu Dosarul Transferurilor din România, figurează printre evazionişti, cu daune de peste 200.000 de euro provocate fiscului din Peninsulă.

35 de cluburi - printre care se numără AC Milan, Napoli ori Lazio- şi 64 de persoane sunt implicate în dosarul "Fuorigioco"(Offside). Apare şi numele lui Alessandro Moggi, cel care a rezolvat transferul lui Mutu la Juventus, în 2004, când s-a folosit de o afacere în care a fost inclusă şi Livorno. Actuala anchetă vizează transferuri efectuate între anii 2009 şi 2012.

Procuratura italiană a pus sechestru pe conturi şi bunuri imobiliare în valoare de 12 milioane de euro.

Adrian Mutu apare printre evazioniştii cercetaţi. 211.293 euro însumează prejudiciul adus fiscului italian, locul 8 în topul celor mai mari din acest caz, potrivit Gazetei. Problemele ar fi apărut din cauză că, pe atunci când juca la Fiorentina, primea salariul fără cota de 15% cuvenită agentului şi plătea taxe mai mici. De asemenea, în declaraţia fiscală nu a precizat bonusurile primite din partea clubului, reprezentând compensaţia impresarului.

Mutu a jucat, miercuri, pentru prima dată în tricoul vicecampioanei ASA Tg. Mureş. A fost titular în atacul deţinătoarei Supercupei României şi a jucat 60 de minute în cel de-al treilea amical din această iarnă, 0-0 cu Pogon Szczecin (Polonia).

În Italia, Mutu a jucat pentru Inter, Verona, Parma, Juventus, Fiorentina şi Cesena.