Zhang, venită din calificări, care a eliminat-o în primul tur pe Simona Halep, a doua favorită a turneului de la antipozi, a avut nevoie de o oră şi 45 minute pentru a se impune în faţa lui Keys, al cărei joc a fost perturbat, însă, de o leziune musculară suferită în setul al doilea.

Reprezentanta Chinei, aflată pe locul 133 în clasamentul WTA, se va lupta pentru un loc în semifinale cu britanica Johanna Konta, numărul 47 mondial, care a trecut la rândul ei, cu 4-6, 6-4, 8-6, de rusoaica Ekaterina Makarova, cap de serie numărul 21 la Openul Australiei.

De menţionat că, până acum, Shuai Zhang nu reuşise să câştige nici măcar un sigur meci pe tabloul principal al unui Grand Slam, în cele 14 tentative anterioare, fiind eliminată de fiecare dată în turul 1.

Programul sferturilor de la Australian Open

Serena Williams - Maria Sharapova
Agnieszka Radwanska - Carla Suarez Navarro
Angelique Kerber - Victoria Azarenka
Johanna Konta - Shuai Zhang