Federaţia Moldovenească de Fotbal a ajuns la o înţelegere cu forul similar din Elveţia pentru organizarea unui meci amical între selecţionatele naţionale de seniori.

Partida a fost programată pentru 3 iunie 2016 şi se va desfăşura la stadionul “Cornaredo” din Lugano, ora 19:00.

Elveţia ocupă locul 12 în clasamentul FIFA, iar în vara acestui an va participa la turneul final al Campionatului European de fotbal, care va avea loc în Franţa.

Cele două reprezentative s-au întâlnit până acum de 2 ori:
28.03.2009, Prel.CM-2010: Moldova – Elveţia 0-2
01.04.2009, Prel.CM-2010: Elveţia – Moldova 2-0

Primele meciuri de pregătire în acest an, selecţionata noastră le va disputa la sfârşitul lunii martie în cadrul unui cantonament în Malta. Pe 24 martie, Moldova va întâlni Malta, iar pe 28 martie – Andorra.