După 4-1 în prima manşă, trupa lui Luis Enrique s-a impus cu 2-0 şi pe Cornella El Prat şi a bifat a noua calificare consecutivă în dauna concitadinei.

La primul meci după ce a cucerit al 5-lea Balon de Aur, Messi a avut o prima ocazie în minutul 10, dar şutul său a fost parat de Bardi. Dacă nu a înscris, argentinianul i-a pasat ideal lui Munir, care a deschis scorul în minutul 32.

Într-un meci în care durităţile au fost prezente, la fel ca şi în tur, Caicedo nu l-a putut doborî nicicum pe Ter Stegen. După ce l-a lovit cu cotul în figură pe german (42), atacantul sud-american a fost blocat excelent de portarul Barcelonei în finalul primei reprize dintr-o poziţie iminentă de gol.

Deţinătoarea trofeului a dat lovitura în finalul jocului, când Munir El Haddadia realizat dubla, devenind golgeterul echipei în Cupa Spaniei în acest sezon, cu 4 reuşite. Ultima şansă i-a aparţinut lui Messi, dar şutul său nu l-a putut învinge pe Bardi. Astfel, argentinianul termină fără gol marcat primul meci după ce a câştigat Balonul de Aur.

După 6-1 la general cu Espanyol, diferenţă record în Cupă între cele două rivale, Barcelona joacă sâmbătă în campionat cu Bilbao.