Persoanele care l-au reţinut s-au prezentat ca fiind angajaţi ai Serviciului de Informaţii şi Securitate, ne informează o persoană care urma să plece cu directorul.

După ce a prezentat paşaportul la control, directorului i s-a spus că există o problemă şi a fost rugat să intre într-o cameră, pentru ca să-i fie puse nişte întrebări. Acolo i s-a spus că pe numele său există un dosar penal şi nu poate părăsi Republica Moldova.

Directorului i s-a cerut să-i însoţească pe cei care l-au reţinut, el însă a refuzat şi a cerut azil politic. Ieri, Euronews-ul anunţa despre sechestrarea în Kosovo a mai multor profesori turci de către serviciile turceşti de informaţii, care i-au bătut.