Textul de mai jos este un fragment dintr-un interviu cu generalul Ion Costaş dintr-o carte despre evacuarea Universităţii de Stat din Tiraspol la Chişinău, volum aflat în curs de apariţie, scrie Jurnal de Chişinău.

După ce a eşuat puciul (august 1991), am mers la Snegur şi i-am propus să îi reţinem pe toţi capii separatiştilor: „Moscova nu va interveni în problemele acestea, deoarece are problemele ei. Să îi arestăm în autonomia găgăuză pe Chendighelean, Topal şi pe cei din Dubăsari, Grigoriopol, Tiraspol, Bender”. Pentru asta, am nevoie de un mandat de arest emis de un procuror.

Dumitru Postovan, procuror general, a fost chemat de două ori, însă a refuzat: „Nu, căci ei sunt deputaţi şi noi nu avem dreptul să îi arestăm, conform Constituţiei, fără votul Parlamentului”. „Băi Dumitru, eşti tâmpit? Ei fac lovitură de stat, iar tu aştepţi acceptul Parlamentului?!” „Trebuie arestaţi!”

Şi, într-o seară, am mers la Snegur şi i-am spus: „Dle preşedinte, fac eu lucrul ăsta, îi arestez pe criminali, îmi asum răspunderea”. Astfel, într-o noapte, i-am reţinut pe Chendighelean, Topal, Marinevici, Leontiev, i-am arestat pe vreo doi din Tiraspol. Iakovlev a plecat în Tambov, avea acolo rude. Grigori Maracuţa, preşedinte al aşa-zisului „soviet suprem” de la Tiraspol, şi Smirnov au fugit la Odesa şi de acolo la Kiev cu o petiţie, decizie scrisă şi votată de aşa-zisul parlament transnistrean prin care solicitau să fie parte componentă a Ucrainei. Era o mulţime de semnături ale parlamentarilor din Transnistria.

„Acesta e criminalul vostru, ocupaţi-vă voi de el, însă aici este Ucraina”

Şi eu când am aflat pe căile mele, legale şi ilegale, i-am scris lui Vasilişin, ministru de Interne al Ucrainei, cu care ne cunoşteam şi aveam deja semnat un document de colaborare operativă între ministerele afacerilor interne. Dar, cu toate acestea, ne-am adresat Ucrainei, în sfârşit, Postovan semnase, pentru Smirnov, pretinsul preşedinte al rmn, şi pentru Gr. Maracuţa, preşedintele sovietului suprem.

Am făcut această acţiune în mare taină, în special de SIS (Plugaru, un kaghebist de zile mari). L-am rugat pe Snegur să nu-i spună în niciun caz lui Plugaru, care se dă acum mare patriot. El a venit odată (1988) la mine cu rugămintea să scriem la CC al URSS o scrisoare elogioasă despre Smirnov, al doilea secretar. Acesta a fost şi este „statalistul” şi „patriotul” Plugaru… Am format o echipă aleasă pe sprânceană. Am transmis la Kiev şase maşini, în frunte cu colonel Panteleev, un ofiţer, bărbat devotat, să îl urmărească pe Smirnov, să meargă la Vasilişin cu o scrisoare la Ministerul de Interne al Ucrainei ca să ne ajute să îl reţinem pe Smirnov. Panteleev a mers la Vasilişin, însă acesta a refuzat să ne acorde sprijin.

„Acesta e criminalul vostru, ocupaţi-vă voi de el, însă aici este Ucraina”, i-a spus el, chiar dacă aveam semnat un acord de extrădare cu Ministerul Afacerilor Interne al Ucrainei. După aceea, l-am contactat pe Konstantin Moroz, ministru al Apărării Ucrainei. Am fost cu el coleg de bancă la Şcoala Superioară de Aviaţie Militară din Harkov. I-am relatat situaţia: „Bine, Ioane, te ajut”, mi-a zis el.

«Прощайся с жизнью, сука!»

Trebuie să spun că „oaspeţii” din Transnistria dormeau o noapte la hotelul Comitetului Central al Ucrainei, iar alta la cel al KGB. Într-o zi, după cerere insistentă a lui Igor Smirnov, acesta urma să se întâlnească cu Kravciuk, pe la ora 23:00. Moroz mi-a promis că va trimite trei agenţi de contraspionaj să îi scoată cu o oră mai devreme. Erau în hotelul Comitetului Central.

Le-a spus că sunt din partea preşedintelui Kravciuk şi că au venit să îi spună că a fost schimbat programul vizitei şi trebuie să iasă nu la 23:00, ci la 22:00. Şi când au ieşit, buf…, băieţii noştri i-au băgat în maşini. Numerele maşinilor erau diferite, i-au luat şi pe bodyguarzi. Vasilişin a blocat toate intrările din Kiev şi regiune. Miliţienii căutau maşini cu numere moldoveneşti. Astfel au ratat, echipa cu Smirnov a trecut pe la Iampol. Am plătit dinainte celor cu bacul să lucreze şi noaptea. La ora 4:00 erau în Soroca. Şi când era în mijlocul Nistrului, colonelul Apostol, un bărbat de vreo doi metri, şef de secţie de poliţie la Botanica, l-a scos de guler pe Smirnov şi i-a spus: «Прощайся с жизнью, сука!» („Ia- ţi, canalie, rămas bun de la viaţă!” – trad. din rusă). Smirnov a început să se plângă că nu va mai face politică: „M-au forţat, m-au provocat!… Iertaţi-mă!…”, a început să plângă el, să plângă ca o curvă jalnică. Tot la 4 dimineaţa i-am raportat lui Snegur: „Marfa e pe loc, ce faceţi cu ea?”.

L-am pus pe Smirnov la păstrare în subsolul Ministerului de Interne. A doua zi, a început tam-tamul… Reporteri străini luau interviuri de la Smirnov, de la parlamentari şi membrii guvernului. A stat o lună în subsolul Ministerului Afacerilor Interne, după care Snegur a luat decizia să îl pună pe Smirnov în libertate… În martie, s-a început războiul.