Ilie Donica susţine că exact în urmă cu un an, Curtea de Apel Chişinău a dispus ca soţii Duca să fie cercetaţi penal, doar că până în prezent nu s-a întreprins absolut nimic.

Suspendarea lui Gheorghe Duca din funcţia de membru al Guvernului s-a făcut în urma modificării Codului cu privire la ştiinţă şi nici pe departe din cauza infracţiunilor comise, afirmă Ilie Donica.

Gheorghe Duca nu a răspuns la telefon pentru ne comenta situaţia. În schimb, Serviciului de Presă al Guvernului ne-a comunicat că după reformare, Gheorghe Duca nu se mai regăseşte în cabinetul de miniştri, iar funcţia de şef al Academiei de Ştiinţe o deţine în continuare. Menţionăm că pe parcursul exercitării funcţiei de preşedinte al Academiei de Ştiinţe, Gheorghe Duca a fost în vizor din cauza mai multor scandaluri. Astfel, Curtea de Conturi a depistat că administraţia AŞM a admis nereguli de zeci de milioane de lei între anii 2009-2012. Iar Ilie Donica l-a mai acuzat pe Gheorghe Duca de înstrăinarea ilegală a patrimoniului instituţiei. Potrivit acestuia, unele proprietăţi ar fi fost trecute fraudulos în gestiunea Universităţii AŞM, condusă de Maria Duca. Totodată, CNI a stabilit faptul că preşedintele Academiei nu şi-a declarat toate proprietăţile şi că a inclus date eronate în una dintre declaraţiile de avere. De exemplu, el nu a indicat venitul obţinut din vânzarea unui imobil de pe strada pe care locuieşte în prezent. Aici familia a construit anterior o casă, în care a locuit o perioadă, iar în 2012 a vândut-o. Valoarea cadastrală a imobilului se ridică la 1 milion 200 de mii de lei. Niciunul dintre soţi nu a indicat, însă, în dările de seamă anuale, informaţii cu privire la tranzacţia respectivă. Gheorghe Duca a atacat Autoritarea Naţională de Integritate în judecată, însă a pierdut cauza în prima instanţă şi cea de apel. Academicianul a negat toate acuzaţiile. Întrebaţi despre averea pe care au reuşit să o agonisească, atât Gheorghe, cât şi Maria Duca spun că tot ce au, au obţinut prin muncă.