Medicii spun că în total, în ultima săptămână, s-au înregistrat 4349 de cazuri doar în capitală.

„S-au atestat cazuri de boală la 2 961 de copii cu vârsta de până la 17 ani (68,1%). Cei mai afectaţi sunt copiii cu vârsta de până la 6 ani – 1 659 de cazuri (56,0%), dintre ei 656 (39,5%) sunt copii instituţionalizaţi. În perioada menţionată, au fost internaţi 86 de bolnavi (2,0%), 43 dintre ei fiind copii.
Rata copiilor spitalizaţi a constituit 50,0%”, au adăugat specialiştii.

În această perioadă, au fost înregistrate 114 cazuri de gripă sezonieră, inclusiv 94 cazuri la copii cu vârsta de până la 17 ani. În total de la începutul anului, în municipiu au fost înregistrate 271 cazuri de gripa.

În scopul monitorizării circulaţiei agentului patogen prin gripă şi IACRS pe parcursul săptămânii de raportare au fost prelevate 22 probe. Dintre cele opt probe cu rezultat pozitiv, au fost identificate şapte probe cu virus gripal tip B şi o probă cu virus gripal A(H1N1).