Instituţia susţine că, pentru anul trecut, a încheiat cu acest spital un contract de prestare a serviciilor medicale în valoare de peste 25,7 milioane de lei, dintre care 18,6 milioane de lei au fost destinate asistenţei medicale spitaliceşti.

„Până pe 28 decembrie 2017, transferurile băneşti către această instituţie au fost efectuate în volum deplin. Mai mult decât atât, pentru a facilita acordarea continuă a asistenţei medicale populaţiei asigurate, în volumul şi de calitatea prevăzute de Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, în luna ianuarie 2018, CNAM a transferat către acelaşi spital plăţile în avans pentru luna respectivă în volum de 1 milion 660 de mii de lei”, se spune într-un comunicat remis pe adresa redacţiei.

Precizăm că angajaţii Spitalului raional Străşeni nu şi-au primit salariul pentru luna decembrie. Şeful instituţiei medicale a declarat că de vină ar fi Compania Naţională de Asigurări în Medicină, care nu a alocat fondurile financiare suficiente pentru acoperirea cheltuielilor de tratament şi profilaxie a pacienţior. 

Medicii au expediat o plângere pe adresa Ministerului Sănătăţii, de unde li s-a promis o redresare a situaţiei în cel mai scurt timp.