Proiectul de lege privind munca sezonieră nu va fi modificat. O decizie în acest sens a fost luat astăzi după ce Parlamentul şi-a menţinut votul pentru modificările votate în decembrie 2017.
Proiectul a ajuns din nou pe masa deputaţilor după ce a fost remis pentru reexaminare de către Igor Dodon.
Precizăm că noua lege prevede ca un lucrător zilier poate desfăşura activităţi pentru acelaşi beneficiar nu mai mult de 90 de zile într-un an calendaristic, iar timpul de muncă nu va depăşi 40 de ore pe săptămână.
Plata pentru activitatea zilierului va avea loc la sfârşitul fiecărei zile de muncă, conform înţelegerii dintre beneficiar şi zilier. Totodată, salariul poate fi acordat şi săptămânal în cazul unui acord exprimat în scris de către zilier şi beneficiar.
Zilierul are obligaţia de a se încadra în sistemul public de asigurări sociale şi de asistenţă medicală obligatorii, în bază de contracte individuale încheiate cu Casa Naţională de Asigurări Sociale şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină.
Beneficiarul va fi obligat să întreţină un Registru de evidenţă a zilierilor, în care să înregistreze toate persoanele înainte de începerea activităţii acestora, iar, ulterior, să transmită extrasul din Registrul Inspectoratului teritorial de muncă.
Amintim că proiectul a fost votat în lectură finală la sfârşitul anului trecut.