În ambele cazuri sunt implicaţi moldoveni, care nu au putut prezenta actele necesare pentru încărcăturile transportate.

Primul caz a fost identificat acum două zile, în timpul misiunilor de serviciu. Atunci a fost identificat un microbuz marfar, cu numere de înmatriculare moldoveneşti, care staţiona în apropiere de punctul de trecere Sculeni. Astfel, au fost descoperiţi 27 de saci, încărcaţi cu încălţăminte de tip second-hand, peste 800 de perechi, şi un motor auto.

Cel de-al doilea zac a fost înregistrat la doar 50 metri de punctul de trecere Vulcăneşti, acolo a fost  oprit în trafic un Opel Zafira, autoturism condus de un moldovean de 47 de ani, originar din or. Vulcăneşti.

În urma unui control, a  fost depistat un lot de produse alimentare şi detergenţi, pentru care şoferul nu deţinea niciun act de însoţire.

Autoturismul şi marfa, ridicată în cadrul procesului verbal de constatare, au fost transmise la Biroul Vamal Sud pentru continuarea cercetărilor.