Mai mulţi elevi şi o parte din lucrători susţin că au fost terorizaţi, ameninţaţi dacă vor depune plângeri împotriva ei. Fostul candidat la funcţia de director al acestei instituţii, Andrei Păvăloi, actualul şef interimar al Direcţiei Educaţie din sectorul Râşcani, susţine că Dobândă are deschise mai multe dosare penale şi că este adevărat ceea ce i se încriminează, scrie Jurnal de Chişinău

„Am lucrat câte 12 ore, condiţiile de trai au fost foarte proaste, am dormit câte 10 în cameră, mâncarea era alterată. Verile trecute elevii mi-au spus că au fost la lucru în România. Nouă ne-au plătit vara aceasta, dar lor – nu”, a spus una din victime. La fel aceasta susţine că în decembrie anul trecut a fost obligată să scrie o cerere prin care confirmă că a fost mulţumită de condiţiile de lucru şi nu cumva să se plângă cuiva, altfel nu va primi diploma de absolvire. Tatiana, una dintre angajatele şcolii, a declarat pentru ziarul nostru că şi colectivul este terorizat de către directoare, opt persoane au depus plângeri la poliţie.

„Pe 5 decembrie am pierdut o sarcină din cauza presiunilor la care am fost supusă timp de două luni. Am stat în spital, iar directoarea susţinea că am înscenat atât sarcina, cât şi pierderea, dar nici acum nu am înţeles din ce motiv. La fel se comporta şi cu elevii, aceştia cât timp au fost la practică au stat în condiţii nefavorabile, se plângeau directoarei, iar ea se făcea că nu-i cunoaşte. Ei au fost trimişi la practică, însă au muncit fără a fi remuneraţi, contractele fiind semnate de către administraţia şcolii”, susţine Tatiana. Femeia ne spune că directoarea, aflând că mai mulţi elevi au depus plângeri la poliţie pe numele său, i-a ameninţat că vor rămâne fără diplome. Lilian Pascaru, şeful Inspectoratului de Poliţie al sectorului Buiucani, ne spune că nu cunoaşte dacă au fost depuse plângeri şi nu cunoaşte nimic despre acest caz, doar cele relatate în presă.

Economii pe seama copiilor

Astfel, 18 elevi ai acestei şcoli care provin din familii social vulnerabile au fost trimişi în mod organizat la lucru în Mangalia, România. Acestora li s-ar fi promis o remunerare de 800 de lei româneşti, dar nu au primit nimic. Atât elevii, cât şi unele cadre didactice spun că Valentina Dobândă făcea economii pe seama copiilor. Apa caldă în cămin era conectată o dată pe săptămână ca să se spele elevii. Iar bucătăresele erau obligate să pregătească bucate pentru directoare din produsele alimentare destinate elevilor. „Îi făceam mâncare la comandă, iar seara împreună cu soţul său, care este şoferul instituţiei, încărcau torbele şi plecau. Şi aşa elevii care învaţă la noi sunt sărmani, dar şi de la gura lor le lua”, ne spune una din angajatele de la bucătărie.

Tot aceştia susţin că Şcoala Profesională nr. 2 a primit acum câteva luni veselă din străinătate de circa jumătate de milion de lei care însă a dispărut fără urmă. În perioada 2014–2015, administraţia şcolii a efectuat cheltuieli salariale neîntemeiate în valoare de 480.000 de lei. Dintre acestea, 88.000 de lei au fost plătite directoarei instituţiei. La o mare parte dintre angajaţi lefurile au fost dublate. Printre ei se află şi soţul directoarei, care este şofer în cadrul instituţiei, dar şi lăcătuş-reparator. Cea de-a doua funcţie a primit-o chiar dacă nu are calificare în domeniu.

Demisă de minister şi restabilită în funcţie pe bani

Fostul candidat la funcţia de director al instituţiei respective, Andrei Păvăloi, a declarat pentru ziarul nostru că a fost demis de către Dobândă doar pentru că a îndrăznit să participe la concurs. „Eu am candidat la funcţia de director în 2015 împreună cu doamna respectivă. Ea însă a acţionat în judecată Ministerul Educaţiei şi, prin judecată, a încercat să legalizeze rezultatele unui concurs care a fost cumpărat de ea. Cât priveşte cazurile enumerate acum în presă, sunt absolut corecte. Eu am vorbit despre aceste lucruri acum doi ani inclusiv în presă. Au fost deschise şi dosare penale, însă fără finalitate”, susţine Păvăloi. În 2016, ca urmare a comiterii încălcărilor financiare grave constatate în raportul Comisiei de anchetă a Ministerului Educaţiei, Valentina Dobândă a fost demisă, însă peste un timp restabilită din nou în funcţie. „Directoarea spune mereu că este susţinută de cei de sus şi poate să-şi permită orice. Ea plăteşte în stânga şi în dreapta şi astfel a fost restabilită în funcţie, ea spune că are undă verde peste tot”, ne spune Tatiana, angajată a instituţiei care a depus şi o plângere pe numele directoarei. Profesorul Ilie Pădureţ îi ia apărarea Valentinei Dobândă susţinând că acţiunile procurorilor ar avea scopul de a prejudicia imaginea conducerii şcolii de meserii.

Reacţia Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării

La câteva ore după reţinerea directoarei, printr-un comunicat de presă, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetări (MECC) a declarat că încă în decembrie anul trecut a demarat o anchetă internă în urma mai multor plângeri din partea profesorilor şi a elevilor din cadrul acestei instituţii.

„Dumneaei a fost anterior sancţionată cu mustrare aspră. Apoi a fost concediată, însă actul de concediere a fost anulat de instanţa de judecată. Vom aştepta ce răspuns ne vor da colegii de la CNA, care este finalitatea urmăririi penale şi vom lua o decizie internă”, a precizat Ion Mischevca, purtătorul de cuvânt al MECC.

Ofiţerul de presă al CNA, Angela Starinschi, ne-a comunicat că Valentina Dobândă este cercetată într-un dosar al CNA, fără a ne oferi alte detalii. Procurorul de caz, în cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, Vladimir Moşneaga, a precizat că Valentina Dobândă este cercetată într-un dosar intentat în urmă cu câteva luni pentru trafic de copii, în care ea are statut de învinuit. Aceasta riscă până la 20 de ani de închisoare.