„Nu, nu sunt în măsură să dau verdicte şi mai ales sentinţe colective. Respect medicii oneşti, integri şi profesionişti rămaşi în Republica Moldova, mă închin în faţa sacrificiului lor şi a unor asistente medicale pe umerii cărora sunt puse sarcinile a două - trei persoane contra unor salarii lunare mizerabile, insuficiente pentru alimentarea zilnică a oricărui membru al grupării criminale de la guvernare. Cunosc din experienţa mea personală sau a apropiaţilor mei destule cazuri de sacrificiu şi compasiune demne de aceste profesii nobile. Mituirea nu funcţionează peste tot, deşi peste tot remunerarea cadrelor medicale este derizorie. Cu atât mai odioasă se arată crima ce s-ar fi produs la Institutul Mamei şi al Copilului şi nu poate rămâne nesancţionată. Cazul cutremurător al femeii care ar fi fost supusă unui tratament inuman la Institutul Mamei şi al Copilului, fiind lăsată să nască singură în toaletă, fără a i se oferi o elementară asistenţă medicală, este unul simptomatic. El dezvăluie faţa hidoasă a unei crize morale ce a cuprins statul nostru capturat, în care nu doar valorile umane sunt desconsiderate, oamenii sunt calcaţi în picioare”, comentează Andrei Năstase.

Potrivit liderului DA, investigaţia acestui caz trebuie făcută cu toată seriozitatea şi dacă i se confirmă veridicitatea, cei responsabili trebuie pedepsiţi cât de drastic e posibil conform legii şi eliminaţi imediat din sistem, iar societatea civilă trebuie sa reacţioneze prompt.

„Din cauza pauperizării populaţiei şi a aşa-zisului cumătrism promovat la toate nivelurile şi în toate instituţiile statului, majoritatea profesioniştilor, cetăţenilor activi, cu un grad de conştiinţă umană avansat, au plecat peste hotare în căutarea unui trai decent. Guvernarea nu are nevoie de personalităţi oneste, demne, cu verticalitate profesională şi civică. Meritocraţia a fost substituită prin lichelism, obedienţă, corupere şi corupţie. Investigaţia acestui caz trebuie făcută cu toată seriozitatea şi dacă i se confirmă veridicitatea, cei responsabili trebuie pedepsiţi cât de drastic e posibil conform legii şi eliminaţi imediat din sistem. Iar societatea civilă trebuie sa reacţioneze prompt. Eu voi fi alături. Oriunde, pe stradă, în spitale, în şcoli şi chiar în puşcării oamenii trebuie trataţi uman, nu lăsaţi sau ajutaţi să moară”, susţine liderul Platformei DA.

Totodată, Andrei Năstase subliniază că nu vom reuşi să schimbăm mare lucru în domeniul medicinei fără a schimba sistemul corupt în sine.

„Trebuie să fim conştienţi de asta. Guvernarea încearcă să ne obişnuiacă cu pomenile oligarhice, pe care le face în instituţiile şi primăriile, unde diriguitorii sunt propriile lor progenituri politice. E timpul să înţelegem cu toţii că pomenele şi darurile din care nu lipseau scutecele p-ULINICI provin din banii furaţi de la întreaga populaţie în cel mai perfid mod şi că nu de asemenea „caritate” are nevoie Republica Moldova şi cetăţenii ei. În Moldova se impune o reală schimbare a clasei politice, care ar repune ţara pe calea prosperării, ar reanima civilizaţia, valorile umane, democratice, moderne, ar fi capabilă de reforme judicioase în interesul oamenilor. Schimbarea e stringentă şi ea trebuie făcută pentru a asigura bunăstare, libertate, justiţie dreaptă, servicii de calitate, inclusiv medicale, securitate, inclusiv medicală, anticoruptie, inclusiv medicală. Aşa nu se mai poate. Anul 2018 va fi unul al schimbării sau unul pierdut irecuperabil. Şi... DA! Totul depinde de noi”, a punctat Andrei Năstase.