Informaţia despre decesul basistului Jim Rodford a fost făcută publică de formaţia The Kinks pe platforma online Twitter: "Cu tristeţe am aflat că Jim Rodford a murit (sâmbătă, n.r.) - a susţinut turnee şi a înregistrat alături de The Kinks timp de mulţi ani şi ne va lipsi mult. Era foarte iubit de noi toţi".

Rodford a fost basistul trupei The Kinks timp de 18 ani, din 1978 până la destrămarea acesteia, în 1996. El a mai cântat în trupele Argent (1969 - 1976), al cărei membru fondator a fost şi care este condusă de Rod Argent, vărul său, şi The Zombies.

În 2004, s-a alăturat formaţiei reunite Zombie, al cărei toboşar este fiul său, Steve Rodford şi cu care a cântat până la moartea sa.

Muzicianul se afla în turneu cu o lună înainte de a muri, în Florida, şi a continuat să cânte alături de membri ai familiei sale în oraşul natal St. Albans, ca parte a formaţiei The Rodford Files.

The Kinks, printre ale cărei hituri se numără "You Really Got Me", este considerată una dintre cele mai influente trupe ale anilor 1960, iar, în 1990, a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

The Zombies, formată în 1958, este cunoscută pentru hituri precum "She's Not There", "Tell Her No", "Time of the Season", iar albumul ei din 1968 "Odessey and Oracle" se află pe locul 100 în top 500 cele mai bune materiale discografice din istorie întocmit de revista Rolling Stone.