Maria Aletenco povesteşte că acum 20 de ani a făcut schimb de case cu un locuitor din oraş. Femeia spune că, după ce a obţinut titlul de proprietate, a descoperit că documentul conţinea o eroare, întrucât suprafaţa terenului indicată în paşaportul tehnic nu corespundea celei din actul eliberat de primărie.

Documentul a fost adaptat paşaportului tehnic, iar Judecătoria Străşeni a decis că familia Aletenco va intra în posesia unei fâşii de 11 metri pătraţi, teren de care a avut grijă mulţi ani. Inginerul cadastral a făcut măsurările, iar deţinătoarea a primit un nou titlu, în care era indicată suprafaţa de 410 metri pătraţi.

Femeia susţine că autorităţile locale au atacat-o în judecată după ce în repetate rânduri a refuzat să le vândă lotul de pământ.

După mai multe măsurări efectuate de inginerul cadastral, a fost actualizat planul cadastral la 375 de metri pătraţi de teren, iar ulterior la 418.

Ulterior, fâşia de pământ a fost scoasă la licitaţie şi vândută.

Primarul oraşului Străşeni, Valentina Casian, afirmă că terenul este public, iar Consiliul a avut tot dreptul să organizeze licitaţia.

Executorul judecătoresc susţine că, de fapt, autorităţile locale ignoră un document executoriu şi refuză să-i elibereze Mariei Aletenco titlul de autentificare a deţinătorului de teren.

Menţionăm că respectiva fâşie de pământ a fost achiziţionată la licitaţie, iar ulterior revândută. Maria Aletenco este însă gata să meargă până în pânzele albe pentru a-şi recupera lotul de pământ.