Potrivit materialelor cauzei penale, şeful Postului de control fitosanitar Leuşeni ar fi dat indicaţii medicilor veterinari şi fitosanitari din subordine, ordonându-le să creeze impedimente neîntemeiate agenţilor economici care importă în Republica Moldova produse alimentare, cu scopul de a-i determina pe aceştia să-i solicite ajutorul personal. Ulterior, după ce discuta cu agenţii economici, funcţionarul îi condiţiona să-i achite diferite sume de bani pentru a soluţiona problema. 

„S-a mai constatat că şeful postului control fitosanitar primea regulat diferite sume de bani pentru fiecare partidă de produse alimentare importate pe parcursul săptămânii prin postul vamal Leuşeni, dar şi prin posturi vamale  Tudora şi Criva”, se arată într-un comunicat.

Şeful Postului de control fitosanitar este reţinut pentru 72 de ore şi se află în izolatorul CNA.