Potrivit unor publicaţii online din autonomia găgăuză, Constantinov a declarat că mai mulţi copii se jucau pe marginea unui drum, iar el nu a reuşit să evite impactul cu unul dintre ei, care ar fi sărit în faţa maşinii sale. Băiatul ar fi căzut şi s-ar fi lovit cu capul de asfalt.

Presa de la Comrat mai scrie că victima este în Secţia de Reanimare a spitalului local şi că testul de alcoolemie ar fi arătat că fostul preşedinte al Adunării Populare nu era băut. La scurt timp după accident, acesta a fost reţinut pentru 72 de ore.

În această dimineaţă, băiatul a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Medicii spun că copilul se află în stare gravă.