Când eşti în acest loc, timpul se mişcă altfel. Minutele se transformă în ore, iar inima bate intens. Toate privirile se îndreptată spre câteva uşi din care urmează să apară persoanele dragi.

De doi ani, Maxim şi Tatiana Cojocari nu s-au mai întors acasă. Tânăra familie s-a stabilit în Franţa. Muncesc din greu ca să se integreze şi să-şi facă acolo un viitor mai bun. Pentru aceste avantaje trebuie să plătească nu doar cu timpul lor departe de cei dragi, dar şi cu clipe puţinele în care pot fi din nou împreună.

Durerea părinţilor este şi mai mare atunci când conştientizează că acum, la bătrâneţe, copiii lor nu pot să le păşească pragul decât după luni de despăriţiri.

Cu cât se apropia întâlnirea, părinţii simţeau cum timpul se opreşte în loc şi nu mai vedeau clipa reunirii.

După două ore de zbor şi doi ani de despăriţiri, în sfârşit copiii au ajuns acasă, iar bunicii şi-au putut strânge în braţe nepoţica.

Maxim şi Tatiana sunt înscrişi la primăria din Paris, iar copilul s-a născut în acelaşi oraş. Deşi încearcă din toate puterile să-şi construiească viitorul la care visau acasă, totul este şi mai complicat când trebuie să lupte şi cu dorul pentru cei dragi.

Nimic nu poate înlocui braţele celor de acasă, şi nici bucatele făcute cu multă dragoste.