Pacientul de 42 de ani a fost adus cu o ambulanţă de tip C1 de terapie intensivă, fiind monitorizat pe parcursul drumului de medicii şi paramedicii SMURD.

Echipa din Republica Moldova a ajuns în Oradea au ajuns ieri, iar după 11 ore de drum au reuşit să aducă bărbatul la Institutul de Medicină Urgentă din Chişinău. Pe parcursul drumului acesta a fost monitorizat, ajungând la Chişinău în stare stabilă. Pacientul va continua tratamentul în secţia de traumatologie a spitalului.

Conform informaţiilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă din Republica Moldova, în ultimul trimestru acesta este al treilea caz de transportare a cetăţenilor ţării noastre din străinătate prin intermediul Serviciului Mobil de Reanimare şi Descarcerare.

Un caz similar a avut loc pe 20 iulie curent, atunci când SMURD a adus acasă doi moldoveni care au suportat un accident rutier în Cernăuţi.